În urmă cu 50 de ani, şi astăzi la fel de important ca atunci – reluarea relaţiilor diplomatice cu România

Bild vergrößern

În data de 31 ianuarie 2017 s-au împlinit 50 de ani de când ministrul federal de Externe Willy Brandt şi ministrul român de Externe Corneliu Mănescu au semnat “Comunicatul comun româno-german” de reluare a relaţiilor diplomatice. Prin intermediul acestuia, ambele părţi şi-au exprimat “satisfacţia privind dezvoltarea schimbului economic şi cultural” şi au hotărât aprofundarea în continuare a multiplei colaborări. Deja un an mai târziu a devenit activ în România Serviciul German de Schimb Academic (DAAD), 10 ani mai târziu şi-a început activitatea Institutul Goethe la Bucureşti.

Apoi a căzut “Cortina de fier” şi, între timp, România este de 10 ani membru UE, de 13 ani membru NATO, iar relaţiile noastre bilaterale au evoluat dinamic în întregul spectru  - politic, economic, cultural şi educaţional, şi în cel al educaţiei profesionale, cu un rol în continuare important al minorităţii germane din România şi Germania, ca punte de legătură.

Chiar dacă jubileul din 31 ianuarie ne duce cu gândul la o perioadă cu auspicii politice cu totul diferite: încă de pe atunci au fost puse bazele pentru o apropiere între oameni. Haideţi să folosim prilejul acestei aniversări jubiliare, având ca fundament excelentele noastre relaţii bilaterale, pentru a acţiona spre binele cetăţenilor noştri în scopul configurării acestei Europe unite!

Cord Meier-Klodt

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România

---------------------------------------------------------------------------------------------

50 de ani de relaţii diplomatice româno-germane înseamnă mai ales parteneriat strâns şi bazat pe încredere. În aceşti 50 de ani lumea s-a schimbat total. Au căzut ziduri, s-au schimbat guverne şi, o dată cu acestea, concepte economice, noile tehnologii au condus la schimbări profunde în peisajul antreprenorial. Totul este în schimbare. Însă ceea ce s-a intensificat, ca un proces ireversibil, graţie preţiosului dialog diplomatic, au fost relaţiile de afaceri între cele două state. Astăzi relaţiile economice se află pe baze solide, firmele germane sunt o componentă de bază a economiei româneşti şi aceasta în special datorită oamenilor care se află în spatele acestora, care au valori comune, împărtăşesc aceleaşi viziuni şi, în felul acesta, dau întregului impulsul necesar.

Sebastian Metz

Directorul Consiliului de administraţie al

Camerei de Comerţ şi Industrie româno-germane

---------------------------------------------------------------------------------------------

Mă bucur în mod deosebit că deja de cinci decenii DAAD cultivă relaţii foarte strânse cu studenţi români şi oameni de ştiinţă şi promovează mobilitatea academică între cele două ţări. Deja în 1968 au venit în Germania primii bursieri români pentru studii. 50 de ani mai târziu, DAAD promovează acum anual mobilitatea academică a peste 500 de români! Şi relaţiile academice între Germania şi România au crescut permanent de la reluarea relaţiilor diplomatice. În prezent se înregistrează 405 cooperări academic româno-germane. Acest parteneriat strâns îl resimt ca pe un mare câştig pentru ambele ţări!

Dr. Nicola Gotthardt

Directoarea Centrului de informare DAAD

---------------------------------------------------------------------------------------------

Vechi parteneri

În urmă cu 50 de ani, două mişcări economice şi politice s-au completat în relaţia româno-germană. Pe de o parte, “supraproducţia industriei germane şi-a făcut loc pe piaţa estică”, potrivit “Der Spiegel” din 1967, pe de altă parte, planul cincinal al conducătorilor socialişti de la Bucureşti, care urmărea o consolidare masivă a industriei grele, a venit la momentul potrivit. Maşini germane şi instalaţii aveau căutare. Însă deficitul comercial românesc creştea, iar ţara căuta noi credite  şi venituri din exporturi. Pe de altă parte, un comerţ extins era totodată, din perspectivă germană, pandatul unei politici estice de succes. Pentru România care tindea către direcţia unei mai mari autonomii politice, diversificarea relaţiilor economice externe a jucat un rol major. În acest sens, RFG a fost un partener adecvat. România sărbătoreşte în 2017 zece ani de la aderarea  la UE, iar angrenajul economic între cele două ţări este mai strâns ca niciodată. Germany Trade & Invest GTAI se bucură să poată fi alături, în mod constructiv, în cadrul acestui proces.

Michael Marks, reprezentant GTAI în România